Publicată în SUA în 2006, „Eat, Pray, Love“ a fost timp de peste un an Numarul 1 pe lista New York Times a celor mai bine vândute cărţi nonfiction, Numărul 1 pe lista Booksense Paperback Nonfiction a Asociaţiei Librarilor Americani, a fost prezentată de Oprah Winfrey în celebrul ei show, stă la baza unui film cu Julia Roberts, a fost şi continuă să fie tradusă peste tot în lume. S-a vândut, până acum, în peste 5 milioane de exemplare.
La 30 şi ceva de ani, Liz Gilbert are tot ce-şi poate dori o femeie ambiţioasă. Şi totuşi e asaltată de îndoieli, suferă de panică şi insatisfacţii. Urmează divorţul, prăbuşirea în depresie, o relaţie catastrofală... Aşa că Liz abandonează totul şi pleacă în lume de una singură. În Italia, gustă la dolce vita şi deliciile ei culinare, punând „cele mai fericite“ 12 kilograme din viaţă. În India, află într-un ashram, prin asceză (trezire la 3 dimineaţa, meditaţie şi frecat de podele), ce este căutarea spirituală. În Indonezia, încearcă să-şi reconcilieze trupul cu sufletul, să descopere echilibrul care se cheamă fericire – şi îşi găseşte marea dragoste.