Traducere și note de Gabriela Lungu
Glisând între dramă psihologică și satiră socială, sinuos și seducător, cel mai recent roman al lui Niccolò Ammaniti, Viața intimă, explorează temerile și dorințele profunde ale unei femei, propunându-ne să privim cu empatie lumea derutantă și provocatoare de astăzi.
Maria Cristina Palma duce o viață aparent perfectă. Considerată cea mai frumoasă femeie din lume, este căsătorită cu prim-ministrul Italiei, are o fiică minunată și tot ce își poate dori. Imaginea ei construită cu grijă ascunde însă un trecut traumatic și o criză de identitate incipientă, iar proiecțiile celor din jur asupra sa o însingurează. Până când, în urma unei întâlniri neașteptate, primește pe mobil un film erotic care i-ar putea distruge reputația. E nevoită să ia o decizie dramatică, să aleagă ce e dispusă să sacrifice și cu ce preț. Ajuns în acest punct, romanul pune întrebări esențiale pentru cititor: Nu cumva ar trebui să ne temem mai mult de propria privire decât de a celorlalți? Cât de departe suntem în stare să mergem în dorința noastră de apartenență și afecțiune?